Despre Noi

Un startup de travel început în plină pandemie, hibrid între o agenție de travel și o platformă de booking, un airbnb al vacanțelor epice, un disneyland al excursiilor.... sunt multe feluri în care putem fi descriși.  

Noi preferăm să spunem că Epic Visits este o platformă dedicată călătoriilor cu factor epic. Suntem patru fondatori (Raluca Jianu, Bogdan Jianu, Mihai Bârsan, Emanuel Pasat) și alături de o echipă faină construim un nou segment al turismului, cel epic. Punem bazele unei comunități de gazde și călători care prețuiește calitatea mai mult decât orice. Povestea noastră a început de fapt cu proiectul Ferestroika, un fel de capsulă a timpului care a atras peste 500 de vizitatori din 26 de țări. Atunci ne-am dat seama că există niște oportunități care merită explorate, că oamenii nu mai vor doar simple cazări, vor în primul rând experiența.

Vrem să inspirăm oamenii să se bucure din plin de viață și să-și creeze amintiri memorabile, folosindu-se de "epic visits" pentru a evolua și a fi fericiți.  

Selectăm top 10% combo-uri (cazări și experiențe), cazări și vacanțe cu factor epic, adică acel element care asigură memorabilitatea. Poate fi designul, amplasarea, povestea sau experiența oferită. Ajutăm călătorii cu recomandări personalizate și suport pentru a avea o escapadă/vacanță de vis. Lucrăm alături de companii în crearea unor campanii de brand reușite și oferim beneficii premium pentru angajații sau partenerii lor.  

Dacă vrei să intri în legătură cu noi, ne poți scrie la adresa: team@epicvisits.com

Explorează. Evoluează. Epic Visits

Presă