
Am avut o cazare de două persoane, pentru două nopți, în camera 322. Per total, experiența a fost una plăcută, motiv pentru care am ales să acord 5 stele, din respect pentru munca și implicarea personalului. Cu toate acestea, consider că există câteva aspecte care ar putea fi îmbunătățite pentru ca experiența viitorilor oaspeți să fie una mult mai bună.
Dotările din zona de cafea – În cameră a fost disponibil un singur scaun la masa de cafea, deși camera este destinată pentru două persoane. Ar fi util ca această zonă să fie amenajată corespunzător pentru două persoane.
Baia – Ventilatorul nu funcționează, ceea ce face ca baia să se umple rapid de abur. De asemenea, apa se prelinge pe lângă sticla cabinei de duș și ajunge în zona toaletei. Totodată, dușul de deasupra are momente în care începe să curgă singur, chiar dacă nu este pornit.
Aparatul pentru încălzirea apei – Acesta necesită o decalcifiere, deoarece prezintă o cantitate destul de mare de calcar în interior. Tot în această zonă, am apreciat faptul că au fost puse la dispoziție cafea, ceai, zahăr și cești, însă lipsește un element simplu, dar necesar: lingurițele. Practic, am avut toate cele necesare pentru cafea sau ceai, mai puțin cu ce să le amestecăm.
Liftul – Ar fi foarte util ca fiecare buton să fie inscripționat cu destinația etajului respectiv. De exemplu, la -1 să fie menționat „Spa & Wellness”. Ar face orientarea mult mai ușoară, în special pentru persoanele care nu cunosc hotelul.
Zona de jacuzzi – Unele dintre butoanele de comandă nu funcționează corespunzător și ar fi necesară o verificare a acestora.
Iluminatul din cameră – Consider că iluminatul ar putea fi îmbunătățit. Camera dispune în principal de veioze și lămpi, însă lampa mare de lângă măsuța de cafea nu funcționa. O verificare a tuturor corpurilor de iluminat înainte de cazarea oaspeților ar fi de ajutor.
Sunt observații pe care le transmit cu bună intenție, deoarece consider că sunt lucruri relativ simple, care pot fi remediate și care ar putea face diferența în experiența unui viitor sejur.
Vă mulțumesc pentru munca depusă și sper ca aceste sugestii să fie utile pentru îmbunătățirea serviciilor. Din acest motiv, am ales să păstrez calificativul de 5 stele, apreciind efortul personalului și dorindu-mi ca la următoarea vizită experiența să fie și mai bună.
2 luni