
Unul din cele mai slabe hoteluri la care am stat. Încă de la intrare te izbește mirosul de carne crudă, din cauza vitrinei în care este expusă, care este efectiv în holul recepției. Atitudinea recepționerei apropo de doleanțele noastre, a fost una miserupistă. Mizerie pe mocheta din lift, care putea fi aspirată, dar nu s-a întâmplat în cele 3 zile cât am fost noi cazați. Iar camera, o mare dezamăgire. Mochetă infectă, miros închis foarte persistent și impregnat în perdele, draperii. Deși erau 40 de grade afară, am stat cu geamurile larg deschise și clima oprită, ca să putem suporta. Pe timpul nopții cât am folosit-o, clima este foarte zgomotoasă, deși este specificat că este silențioasă. Patul are doar 2 perne extrem de inconfortabile. Nu există în cameră: papuci, halat, cafea. Scaunele de pe terasa de la etajul 12, infecte. Se pot curăța, se pot pune huse, se pot achiziționa scaune ușor de curățat și nu textile. Soluții pentru a avea condiții de bun simț și bun gust, există. Am avut cameră dublă superioară deluxe. Camera noastră avea 2 stele, sau poate “3 căzătoare”. Nici vorbă de 4! Pozele profi în care apare totul frumos și strălucitor, nu au nici o legătură cu realitatea. Micul dejun a fost ok, prosoape curate, zona foarte bună, parcare disponibilă la locație. Nu vom reveni aici niciodată.
25 zile