Un pas mic pentru om, un pas imens pentru...MOONte



Și zicea Eminescu: ”Lună, tu, stăpâna...” munților? Ei, nu tocmai, dar asta nu inseamna ca nu putem fi originali. Iar la Moon Resort, luna este clar personajul principal, într-un spectacol natural de o frumusețe rară, unde Bucegii formează fundalul unei scenete artistice de proporții. Seara, la apus, piscurile Bucegilor se înflăcărează iar brazii ce stau de strajă spun povești în ritmul vântului, toate pentru a determina-o pe Artemis să iasă la iveală din sălașul ei de stânci abrupte. Iar tu, din căsuțele de lemn de la Moon Resort, ai bilete în primul rând pentru a vedea desfășurarea acestei scene ce taie răsuflarea.

moon1
Acesta este, așadar, conceptul pe care a fost clădit Moon Resort. Din nevoia de a răspunde la o întrebare poate banală, dar pe atât de trebuitoare, anume „Cum să admirăm cât mai autentic frumusețea naturii?”, fondatorul Cristian Brunza a pornit într-o aventură ambițioasă. Moon Resort este primul resort de căsuțe mobile din România, un tip de cazare care răspunde atât nevoii de a fi cât mai aproape de natură, dar și aceea de intimitate și unicitate. Pe scurt, precum marii astronauți, echipa Moon Resort a dorit să readucă în lumina reflectoarelor bucuria de a explora, atât de strâns legată de călătoriile cu adevărat memorabile.

Dar precum orice orice avânt explorator, călătoria nu a fost lipsită de obstacole. Terenul nu a fost deloc ușor de găsit (dacă vrei să poți vedea și luna, și Bucegii din pat, și să mai ai și apă caldă, nu merge chiar oriunde), cu atât mai mult cu cât Buștenii sunt de multă vreme notoriu de competitivi în privința terenurilor bune. Construcția a început cu puțin înainte de pandemie, Moon Resort și-a deschis porțile pe 1 iunie 2020, iar ultimele câteva căsuțe au fost adăugate în iarna lui 2020. Din fericire, sunt extrem de rezistente la ger, ca să te poți bucura de pitoreștii munți înzăpeziți.
moon2
Un mare plus al căsuțelor, pe lângă priveliște și denumire (știați că toate sunt denumite după sateliții naturali ai planetelor din sistemul nostru solar?), este categoric arhitectura lor. Micuțe, dar deloc sufocante, ele crează o atmosferă „cosy”, ideală pentru cupluri, familii, sau prieteni apropiați care au ce povesti în fața șemineului, la o cană de vin fiert. Vin în 3 tipuri, în ordinea mărimilor (Juliet, Calisto și Moon Chalet), cu unul sau două dormitoare, dar toate cu baie proprie, chicinetă, terasă și grătar. Lemnul și ferestrele cât un perete permit o integrare armonioasă cu peisajul de afară. Atmosfera îmbie la intimitate, inspirație, și, de ce nu, reconectarea atât cu natura, dar și cu cei dragi. Până la urmă, orice moment artistic este mai memorabil alături de apropiați.
moon3
Și deși poate te-ar tenta să stai toată ziua la căsuță pe salteaua care aduce cel mai dulce somn, să admiri priveliștea de neuitat de pe terasă, să pornești grătarul ce să găsește la fiecare căsuță sau să guști din bucatele deja puse la dispoziție de echipa Moon Resort, tot n-ai epuiza experiențele găsite aici. Rămânând loiali spiritului de explorator și bucuriei de a descoperi, Moon Resort pun la dispoziție și 3 pachete prin care să cunoști pe deplin zona Bucegilor. Deși o zonă deja populară, mai ales pentru cei din București care vin aici pentru o pauză de la nebunia orașului, excursiile propuse de Moon Resort sunt organizate cu ajutorul unui ghid local, adăugând un pic de savoare locală experienței. Pachetele de drumeție te vor duce până la Peștera Ialomiței într-un traseu de 3-5 ore(trecând pe lângă alte puncte importante precum Cheile Zănoagei, lacul Bolboci, Padina sau Mânăstirea Ialomiței); altă variantă este o vizită la Sinaia (și castelul Peleș), sau o excursie către Bran, ce include și castelul Cantacuzino, sanctuarul de urși de la Zărnești și cetatea Râșnov, printre altele. Excursiile sunt ideale pentru un weekend în doi.
moon4
Așadar, cum decurge o vizită ideală la ”MOONte”? Trezindu-ne încă cu gândul la cina romantică avută cu o seară înainte, ne întâmpină de la bun început piscurile semețe ale Bucegilor, colorate de un galben care l-ar impresiona până și pe Van Gogh. La această operă de artă a naturii ne uităm cu o cană fierbinte de cafea în mână, și în final pășim pe terasă ca să ne vadă și soarele la față, unde vom savura și micul dejun sănătos. Apoi, ori ne destindem pe șezlong cu o carte bună (încercând cu mare efort să ne aducem aminte când am avut totuși ultima oară un răgaz să ne bucurăm de o lectură în natură), sau, dacă suntem puși pe aventură, facem personal cunoștință cu Bucegii printr-o drumeție de câteva ore. Dacă nu, putem păși prin istorie cu o vizită la vechile castele din împrejurimi (Peleș, Bran, Cantacuzino). Oricum, ziua se încheie cu o cină copioasă și cu un film la căldura șemineului, vegheați de doamna lună.
moon5
Moon Resort este un proiect îndrăzneț, care a reușit să aducă împreună nevoia de natură, de frumos și de intimitate, aducând un nou mod de a avea experiența unei zone destul de cunoscute deja, anume Bușteni și Munții Bucegi. Iată însă că surprizele plăcute încă există dacă știm unde să le căutăm, și chiar dacă, spre deosebire de cosmonauți vom rămâne ancorați de Pământ, vom explora secretele stelelor. ”and the moon, of course, is always there” – Richard Siken.

Pachetele aici: Peștera, Bran