Zabola Estate- povestea regală din inima pădurii
A fost odată ca niciodată… și încă mai este.
O poveste fascinantă se scrie la 40 de km de rămășițele ultimei erupții vulcanice (Lacul Sf. Ana și Tinovul Mohos). O poveste despre o lume captivantă, care vibrează pe bătăile inimii pădurilor din Transilvania. O poveste pe care o poți descoperi, dincolo de viața cotidiană, dincolo de rutină, dincolo de escapadele tradiționale cu care ești obișnuit.
Proprietarii actuali, Contesa Katalin, împreună cu fiii ei, Alexander și Gregor Roy
Chowdhury au creionat, în inima pădurii, un tărâm magic, desprins din cărțile cu basme.
Însă povestea izvorăște din timpuri mai vechi. Istoria Domeniului Mikes de la Zabola
datează din secolul al XV-lea, când deja exista o clădire fortificată cu un bastion pe
locul castelului actual. În secolele următoare, clădirea a fost reconstruită de mai multe
ori, păstrându-i-se însă originea renascentistă. La începutul secolului XX, o nouă clădire
pentru oaspeți a fost construită, legată de castelul vechi printr-un pasaj subteran și o
punte supraetajată. Astfel, misterul este la el acasă.
Locul cu o istorie care impresionează a servit de-a lungul anilor sub diverse forme: întâi
sat de vacanță al presei comuniste, apoi preventoriu, orfelinat, școală și, ulterior,
sanatoriu. După eforturi considerabile, proprietarii actuali îl recuperează în anul 2005,
iar de 15 ani locul ce spune povestea generațiilor este în continuă conservare și
reabilitare. Proiectul de refacere a fost și încă este însă o demonstrație de respect
pentru natură, chiar și sub amprenta modernizării. Meritul proprietarilor stă în tehnicile
green de renovare, dar și în programul de protejare a naturii dezvoltat:
Conservation Transylvania.Vizita la Zabola nu este doar un concediu. Este mai degrabă o experiență epică, care
așteaptă să fie descoperită. Este o atracție turistică diferită, inedită, spectaculoasă. De
la interior, spre exterior și împrejurimi, vei pătrunde într-o incursiune în timp și spațiu, o
lecție de geografie pentru toate vârstele și o școală a emoțiilor autentice.
Încă de la primul pas în Hotel vei intra într-o lume aparte, unde fiecare cameră este un
alt capitol al poveștii, cu o tematică aparte. Momentele tale de relaxare pot continua în zona de masaj, în fața șemineului sau în cada poziționată în centrul camerei tale, unde
te poți bucura de o baie care să te îmbrace în lapte și miere. În clipele în care simți
furnicăturile adrenalinei, vei fi invitat să observi urșii și alte animale sălbatice, chiar din
confortul șederii.
Zona din afara hotelului, în imediata sa apropiere, îți va da senzația că ești un prinț sau
o prințesă. Caleașca cu cai te așteaptă pentru o călătorie în jurul proprietății cu o istorie
uimitoare. Asta, bineînțeles, după ce ai servit ceaiul pe terasă, la înălțime.
Discrepanța dintre interiorul luxuriant și exteriorul sălbatic te teleportează parcă într-o
altă poveste, fără însă să faci vreun pas către realitatea cotidiană. Vei putea fi un
explorator al naturii și îi vei putea asculta secretele șoptite chiar de freamătul frunzelor
pictate în nuanțele toamnei. Poți alege între o drumeție sau o călătorie ecvestră. Seara
se poate încheia cu un grătar, cu o cină romantică la lumina lumânărilor sau cu o baie
fierbinte în sauna dintre copaci.
Iar vizita ta epică nu se încheie aici!
Împrejurimile sunt o mină de aur pentru exploratori: de la apele minerale naturale
carbogazoase de la Peteni și Covasna, la bisericile fortificate cu tavan pictat în secolele
XII- XV, expozițiile din zonă (expoziția de costume populare prezentate pe cca. 300 de
păpuși din Târgu Secuiesc) sau muzee în aer liber, întreaga zonă este o comoară
pentru suflet.
Complexul relevă o istorie menținută vie de proprietarii care au transformat Zabola
Estate în mai mult decât o simplă atracție turistică, ci într-un jurnal de experiențe de
neuitat.
Deși Zabola dăinuie sub sloganul "Transylvania's best kept secret", ne-am decis să
împărtășim cu tine un mic secret. Prințul Odescalchi (1912) a fost un vizitator recurent
al locului care l-a impresionat astfel încât, în memoriile sale, apare o descriere
complexă a zonei și a așezării care l-au găzduit atât de frumos: „(...) erai întrebat dacă
ți-ar plăcea să te alături călăritului de dimineață și așa mai departe. Îndată ce te-ai
schimbat în smoching mergeai printr-un tunel în sala mare de mese unde erai introdus
celorlalți invitați. Casa, și modul în care era condusă, era total diferit de celelalte, în jur de o duzină de case pe care știam și era o plăcere extraordinară să stai acolo – aveai
impresia că ești într-un hotel de lux din America sau din Europa de Vest…”.
Pentru că vizita la Zabola este întotdeauna o vacanță personalizată, i-am întrebat pe
proprietari cum ar vedea ei o zi perfectă: „Am începe dis de dimineață cu o lecție de
călărit sau alergat, după care un duș lung sub dușul pentru 2 persoane din camere.
Dimineața ar continua cu un mic dejun în grădină, iar apoi plimbări în parc și în pădure.
După-amiază am opta pentru un program mai palpitant: observatorul de urși, după care
o cină în pavilionul din pădure, iar cireasa de pe tort: o baie Cleopatra înainte de
culcare”.
O astfel de zi trebuie să existe în albumul de amintiri al fiecărei persoane, tocmai de
aceea am conturat pentru tine pachete de vacanță tematice, care să te poarte, alături
de cei dragi, în incredibila lume oferită de Zabola Estate.
Poți alege dintre pachetul
"Vacanță Unică la Zabola Estate (3 Nopți)"
(pentru trei zile și trei nopți în care să explorezi, alături
de cineva drag, atât istoria locului, cât și viața sălbatică ce se așterne la poalele lui),
pachetul
"Bixad- Sejur Minunat la o Cabană de Vânătoare (3 Nopți)"
(unde accentul va cădea timp de 3 zile pe frumusețea naturii) sau pachetul
"Zăbala- Aventură Nobiliară Ecvestră (3 Nopți)"
(o aventură pentru pasionații de călărie, timp de 3 zile).
Alegerea ideală pentru o escapadă romantică o reprezintă pachetul
"Transilvania- Cea Mai Bună Escapadă Romantică (2 Nopți)"
iar dacă vreți să călătoriți alături de familie sau prieteni, puteți opta pentru
"Zabala- Experiența The Old Saddle House!"
, ideală pentru 4-8 persoane.
Ești gata pentru o expediție în România, acolo unde magia se desprinde de realitate?
Te așteptăm să fii scriitorul unui nou capitol și te provocăm să împărtășești cu noi
experiențele.
Iar povestea va continua